Agenda
September 2010
M T W T F S S
« Apr    
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
27282930  

Profesorii maramureseni acuza guvernul de dezmat pe bani publici

July 6th, 2009 by liviumarianpop

Fara prime de vacanta, dar si fara bani de salarii pentru ultimele trei luni din acest an. Asa stau lucrurile in cazul cadrelor didactice. Desi pentru unele categorii de bugetari exista bani de prime, profesorii sunt obligati sa accepte taierea inca unui drept salarial. Asta in conditiile in care in Maramures sunt inca scoli unde nu s-au acordat integral banii de concediu.

Profesorii nu vor primi prime de vacanta, dup cum este decizia guvernantilor. Nici macar drepturile salariale castigate in instanta nu vor fi acordate, pentru ca Ordonanta 71 blocheaza punerea in aplicare a sentintelor judecatoresti. Si, totusi, daca pentru dascali nu exista bani de prime de vacanta, pentru alte categorii de bugetari exista resurse financiare, ceea ce a atras inca o data nemultumirea sindicatelor din invatamant.

”Asistam la un dezmat cu banul public in conditii de criza, lucru pe care ar trebui sa-l analizeze nu numai clasa politica, ci intreaga societate civila. Este aberant ca in anii de criza sa dam la o categorie de bugetari prime, iar in paralel sa se vina cu ordonanta 71 si sa sa nu se mai poata da venituri salariale castigate in instanta, drepturi salariale pe venituri calculate gresit”, a afirmat liderul Sindicatului Liber din Invatamant Maramures (SLI), Liviu Pop.

In Maramures exista in jur de 30 de unitati scolare unde s-au castigat procesele pentru acordarea primelor de vacanta, dar plata drepturilor este momentan blocata. Acum dascalii spera sa aiba castig de cauza la Curtea Constitutionala.

”Sindicatul Liber din Invatamant Maramures are in contractul colectiv de munca prevazute aceste sume, avem in jur de 30 de unitati scolare unde s-au castigat procesele cu prime de vacanta retroactiv, in unele unitati s-au acordat aceste prime. Ordonanta blocheaza punerea in aplicare a sentintelor judecatoresti executorii, SLI si FSLI au cerut Avocatului Poporului sa atace aceasta ordonanta la Curtea Constitutionala. in acest moment asteptam raspuns de la Curtea Constitutionala”, a subliniat Liviu Pop.

Nu este insa singura masura drastica luata in cazul profesorilor, pentru ca premierul Emil Boc a anuntat ca toate ministerele trebuie sa se incadreze in cheltuielile de buget care au ramas dupa rectificarea bugetara. In aceste conditii, dascalii din Maramures risca sa nu-si primeasca salariile pe ultimele trei luni din acest an, pentru ca nu mai exista resurse financiare.

”Ne-a revoltat declaratia domnului Boc. Daca a facut in cunostinta de cauza declaratia ca toate ministerele vor fi obligate sa se incadreze in cheltuielile de buget care au ramas dupa rectificarea bugetar, atunci e dramatic. In momentul de fata in Maramures nu mai avem bani de salarii pentru octombrie, noiembrie si decembrie. Tradus pe romaneste, inseamna ca la Ministerul Educatiei nu se vor mai primi bani pentru cheltuielile de salarii”, a concluzionat sindicalistul.

Acesta a mai aratat ca exista unitati scolare din judet unde nu s-au acordat integral nici banii de concediu, desi la inceputul vacantei aceste drepturi ar fi trebuit sa fie acordate. Sindicalistii au anuntat inca de pe acum ca in cazul in care lucrurile nu se vor indrepta, sunt posibile actiuni sindicale.

Autor: Camelia Tocaci

Posted in emaramures | No Comments »

Dascalii o asteapta pe Ecaterina Andronescu in Maramures la finalul saptamanii

April 6th, 2009 by liviumarianpop
Dascalii maramureseni vor sa boicoteze examenul de bacalaureat. Nu este insa singura forma de protest pe care o au in vedere profesorii, pentru ca acestia sunt decisi sa declanseze greva in ziua tezelor unice, dar si in luna iunie. De data aceasta, nu salariile mici sunt cele care ii determina pe dascali sa protesteze, ci modul in care se doreste reformarea sistemului de invatamant.

Peste 60% dintre dascalii din judetul Maramures doresc sa participe la un miting de amploare in Bucuresti, dar si sa declanseze o greva in ziua tezelor unice sau chiar sa ajunga la boicotarea examenului de bacalaureat. Toate aceste date au reiesit in urma unui referendum organizat in scolile din Maramures. Deocamdata este vorba doar de rezultate partiale, pentru ca sindicalistii nu au reusit sa centralizeze datele de la toate cele 250 de institutii de invatamant.

Liderul Sindicatului Liber din Invatamant Maramures, Liviu Pop, a spus ca dascasii sunt in favoarea declansarii unor forme de protest. ”Datele nationale ale referendumului vor fi facute cunoscute pana in 10 aprilie. In Maramures avem 8.500 de membri de sindicat. Deocamdata este clar ca personalul din invatamant este pregatit pentru proteste. 62,72 % au spus da organizarii unui miting de amploare la Bucuresti, 62,66 % sunt in favoarea declansarii unei greve in luna iunie, iar 60,90 % sunt pentru boicotarea bacalaureatului. De asemenea, 73,71 % sunt deacord cu organizarea unei greve in ziua tezelor unice”, a precizat Liviu Pop.

Acesta a mai aratat ca profesorii sunt nemultumiti in primul rand pentru modul in care se face reforma in invatamant. In plus, reducerile de personal preconizate de reprezentantii Ministerului Educatiei ar putea ”sa puna capac” la toate si sa nu-i mai opreasca pe dascali de la a merge pana la capat cu protestele si chiar de a recurge la astfel de masuri cat mai repede.

”Suntem nemultumiti ca nu se aplica legea 221. Planurile cadru au bulversat elevii de liceu, descentralizarea vine peste noi. Daca profesorii mai aud si de reducerile de personal, lucrurile s-ar putea sa se acutizeze”, a explicat Liviu Pop.

Conform sindicalistilor conducerea Ministerului Educatiei are in vedere reducerea cu 5% a personalului din invatamant, ceea ce ar insemna ca la nivelul Maramuresului sa fie reduse peste 500 de posturi.

La finalul acestei saptamani, in judet este asteptata chiar Ecaterina Andronescu, ministrul Educatiei, astfel incat sindicalistii sunt hotarati sa participe la o intalnire cu aceasta pentru a-i pune pe tapet inca o data toate problemele.

Autor: Camelia Tocaci
Sursa emm

Posted in emaramures | No Comments »

Sindicalistii contesta scoaterea istoriei din orarul unor clase de liceu

March 14th, 2009 by liviumarianpop
Sistemul de invatamant este din nou bulversat de modificarile aduse de actualul ministru al Educatiei, Ecaterina Andronescu, au concluzionat sindicalistii din invatamant. Acestia sunt revoltati de modul in care s-a inteles reducerea numarului de ore de la clasele liceale, aratand ca nu a existat nicio analiza in prealabail, ci totul s-a facut in mod haotic, ceea ce a dus la cresterea tensiunii in randul cadrelor didactice.

Sindicalistii din invatamantul maramuresean dezaproba modul in care a fost gandit planul de invatamant pentru clasele de liceu. Liderul Sindicatului Liber din Invatamant Maramures (SLIMM), Liviu Pop, a aratat ca e nevoie de reducerea numarului de ore scolare, insa e nevoie de o analiza pentru a nu se ajunge la disfunctionalitati in sistemul de invatamant.

”Au luat planurile de invatamant pornind de la o singura discutie cu federatiile din invatamant. Am fost cu totii de acord ca sunt prea multe ore in planul de invatamant in clasele liceale. Sunt clase care au de la 33 pana la 37 de ore. Am convenit ca toate clasele de liceu sa aiba pana la 30 de ore. De la aceasta discutie si pana la emiterea unui plan cadru de catre doamna ministru fara sa consulte pe nimeni este cale lunga. Aceste planuri cadru care s-au facut intr-o viteza ametitoare chiar si pentru minister, a creat o tensiune in plus in randul colegilor nostri. S-au taiat ore fara niciun suport legal, este o incoerenta in planurile de invatamant de la o filiera la alta filiera”, a subliniat Liviu Pop.

Sindicalistul a mai aratat ca nu e normal ca istoria sa dispara din programa scolara prevazuta pentru clasele a XII-a de la anumite profiluri. La fel cum este nefiresc sa se taie din orele de limbi straine.

Si, problemele nu se incheie aici, pentru ca situatia este una de neacceptat si in cazul altor discipline studiate la liceu. ”De exemplu mult discutata ora de educatie fizica. La liceele teoretice elevii au ramas cu o ora in clasa a IX-a, la clasa a X-a s-au introdus doua ore, iar in clasele a XI-a si a XII-a s-a introdus din nou cate o ora, ceea ce este total aberant. Pentru ca nu are nici o logica introducerea celor doua ore in clasa a X-a”.

Presedintele SLIMM a adugat ca lipsite de logica au fost si ”taierea unei ore de limba straina, plus taierea istoriei, mai ales ca la unele profiluri nu se face deloc istorie in clasa a XII-a”. In opinia acestuia, multe schimbari aduse au creat impresia ca aceste planuri cadru nu s-au facut decat de dragul de a bifa o actiune si dea bulversa si mai mult sistemul de invatamant.

Sindicalistii au programat pentru marti, 10 martie, de la ora 10.00, o noua intalnire pe aceasta tema cu ministrul Educatiei, Ecaterina Andronescu. Modificarea planurilor de invatamant, spun ei, va duce nu numai la bulversarea sistemului de invatamant, ci si la reducerea unor posturi din sistem, prin urmare se asteapta la o revenire.

Autor: Camelia Tocaci

Posted in emaramures | No Comments »

PROTEST DASCALI – Sindicalistii din invatamant recurg la pichetarea Prefecturii Maramures

March 14th, 2009 by liviumarianpop
Sute de dascali maramureseni ameninta ca vor iesi in strada saptamana viitoare, pentru ca nu si-au primit inca cel de-al 13-lea salariu, asa cum li s-a promis. Sindicalistii din invatamant spun ca este inadmisibil sa fie dezinformati de conducerea judetului, in conditiile in care luni, 9 martie, au primit promisiunea ca li se va acorda premiul aferent anului 2008, dar banii nu i-au vazut. In plus, dascalii au semnalat ca intre afirmatiile prefectului judetului, Sandu Pocol, si cele ale presedintelui Consiliului Judetean Maramures, Mircea Man, au aparut contradictii, ceea ce ii impulsioneaza si mai mult sa treaca la pichetarea Prefecturii pentru a cere explicatii.

Sindicalistii din invatamantul maramuresean au anuntat ca au programat pentru luni, 16 martie, pichetarea Prefecturii Maramures la care sunt invitati sa participe sute de dascali.

Liderul Sindicatului Liber din Invatamant (SLI) Maramures, Liviu Pop, a spus ca este de neconceput ce se intampla, cu atat mai mult cu cat prefectul le-a promis bani dascalilor.

”Luni, 9 martie 2009 ne-ati promis, pentru a doua oara, ca in doua zile colegii vor primi salariul 13 si diferentele salariale, iar dupa cele doua zile ne spuneti ca nu sunt bani. Este pentru prima oara in ultimii 20 de ani cand, salariatii din invatamant din Maramures se confrunta cu o intarziere nepermis de mare la primirea drepturilor salariale. Iar acest lucru, ironia sortii, se intampla pe mandatul unui prefect-cadru didactic”, a aratat Liviu Pop.

In numele celor peste 8.000 de membri de sindicat, liderul SLI Maramures si-a prezentat public ”dezamagirea fata de atitudinea pe care, la inceput de mandat, o aratati fata de salariatii din invatamant”.

Ca o reactie, luni, 16 martie 2009, intre orele 11.00 si 12.00, cateva sute de sindicalisti au anuntat ca se vor posta in fata Prefecturii Maramures pentru a semnala prefectului ca sunt o forta.

In plus, sindicalistii sunt revoltati ca intre explicatiile prefectului Sandu Pocol si presedintele Consiliului Judetean Maramures, Mircea Man, au aparut contradictii.

”Domnule prefect, ce ar trebui sa inteleaga salariatii din invatamant in conditiile in care, in ziua votarii bugetului in sedinta Consiliului Judetean de ieri, 11 martie 2009, presedintele CJ, Mircea Man, a afirmat pe un post de televiziune local ca bugetul judetului a crescut cu 8 procente, iar dumneavoastra ne spuneti ca nu sunt bani? Va amintim ca, asa cum menirea dascalilor este aceea de a se ocupa de problemele instructiv-educative, dumneavoastra, prin statutul pe care vi l-ati asumat, trebuie sa va interesati de problemele celor din Maramures”, a precizat liderul de sindicat.
Sursa

Posted in emaramures | No Comments »

SALARII – Plata salariilor dascalilor din Maramures nu se poate face integral

December 5th, 2008 by liviumarianpop
Sindicatul Liber din Invatamant (SLI) Maramures, prin liderul Liviu Marian Pop, a avertizat ca la aceasta ora nu sunt bani suficienti pentru plata salariilor dascalilor, aferente lunii noiembrie. Liderul sindical a declarat ca prin Ordonanta 186/2008, publicata in Monitorul Oficial Nr. 810/03.12.2008, judetului Maramures i s-a alocat o suma de 4.300 mii lei, insuficienta pentru remunerarea angajatilor din invatamantul maramuresean.

Pentru acoperirea integrala a salariului pentru luna noiembrie ar mai fi nevoie de suma de peste 2.500 mii lei, la care se adauga inca 2.000 mii lei pentru plata drepturilor banesti castigate in instanta, a precizat Liviu Marian Pop.

Avand in vedere faptul ca in 19 decembrie toti angajatii din invatamant intra in concediu este necesar sa se acorde drepturile pentru aceasta perioada care, din calculele noastre, se ridica la peste 5.000 mii lei. In acest sens SLI Maramures a trimis o adresa Federatiei sindicale la care este afiliat (FSLI), prin care solicita sprijinin rezolvarea acestei situatii”, a mai spus seful SLI Maramures.

Autor: Ioana Osan
Sursa: emaramures
Pe aceeasi tema:Informatia zilei

Posted in emaramures | No Comments »

BACALAUREAT – S-au publicat modele de subiecte pentru probele orale la Bac 2009

November 27th, 2008 by liviumarianpop
Ministerul Educatiei, Cercetarii si Tineretului a publicat pe internet modele de subiecte pentru probele orale ale examenului national de Bacalaureat 2009. Subiectele de la Bac 2009 pot fi gasite pe site-ul subiecte2009.edu.ro.

Cei interesati pot gasi modele de subiecte la urmatoarele discipline: limba engleza, limba franceza, limba germana moderna, limba si literatura germana materna, limba si literatura croata, limba si literatura italiana, limba si literatura maghiara, limba si literatura romana, limba si literatura slovaca – profil real si uman, limba si literatura spaniola, limba si literatura turca materna – profil teologic si pedagogic, limba si literatura turca moderna, limba si literatura bulgara – profil uman, limba si literatura sarba – profil real si uman, limba si literatura ucraineana, limba rusa si limba rusa pentru minoritati.

Cu exceptia probei orale de limba si literatura romana, in cazul careia sunt disponibile 4 variante, pentru celelalte discipline sunt prezentate cate un model de subiect, baremul de evaluare, precizari/explicatii privind modalitatile de rezolvare in raport cu obiectivele de referinta sau alte informatii utile.

Subiectele care se vor regasi pe biletele de examen din sesiunile anului 2009 vor fi realizate de Centrul National pentru Curriculum si Evaluare in Invatamantul Preuniversitar, in perioada martie – iunie 2009, pe baza unei proceduri speciale. Subiectele pot sa contina 1-2 texte literare sau non-literare, urmate de 2-3 cerinte specifice, cu un grad de complexitate care sa permita tratarea integrala in 10-15 minute.

Pentru probele scrise la examenul de Bacalaureat 2009 se pastreaza aceleasi modele ca la examenul de Bacalaureat din 2008, disponibile in arhiva pe anul trecut de pe acelasi site.

Autor: Ioana Osan
Sursa: emaramures

Posted in emaramures | No Comments »