Recunosc că atunci când am fost rugat de cei de la _____ pentru a scrie un articol despre salarizarea unitară am ramas puţin blocat. De ce?
Nu cred că se poate scrie în acest moment despre aşa ceva fără a pleca de la realitatea momentului. Avem de câteva luni decâd suntem duşi cu vorba în patru direcţii: descentralizare, legile educaţiei, salarizare unitară şi pensii. Totul se rezuma din păcate doar la nivel de declaraţie şi de ce nu capital electoral.
Dacă răsfoim puţin presa vremii descoperim următoarea analiză
„Să vedem acuma cum se fac în Statul român educaţia şi cultura publică, în ce scop se fac şi ce rezultate dau. Toate şcoalele, de la cele populare până la Universităţi – şcoale primare, secundare, profesionale, agricole, comerciale, de popi, de moaşe, de muzică, de alte arte, facultăţi de toate ramurile culturii înalte – toate dau mai mult sau mai puţin d’emblee absolvenţilor lor drepturi la dignităţi si funcţiuni publice. Astfel şcoala română, în loc de la fi un mijloc de educaţiune şi cultură a poporului şi a claselor dirigente, devine un canal de scurgere al poftelor de întâietate între cetatenii, de eftina parvenire, de scutire de indatoriri, de sporire de drepturi si privilegii. Si din ce In ce, din gradul cel mai de jos pana la cel de sus, scoalele sant niste fabrici de functionari, de salariati publici si de avocati – o pletora de semidocti, fara caractere, fara omenie, adevarati cavaleri de industrie intelectuala, carora le trebuesc numai decat onoruri cat de multe fara nuciun merit si castig cat de mare fara multa osteneala.
Aceste fabrici alimenteaza oligarchia publica ce stapaneste exclusiv tara romaneasca. Din aceste fabrici ese si se premeneste si creste, in oarba lupta de concurenta pentru repurtarea rangurilor, distinctiunilor şi profiturilor, oligarchia de aventură. An cu an apar proaspeti pe arena publica, in poze teatrale, teoreticienii, reformatorii si patriotii, placizii fauritori de sisteme noue, instigatorii exaltati, sovinisti, nationalisti, iredentisti, antisemiti, xenofagi, calarind pe intrecute fiecare pe calul sau de bataie, spre uimirea naivei trandavei plebe, servanta oligarchiei. Familiile sarmane din plebea oraseneasca, lipsite de orce mijloace de productie, traind din mica precupetie, or din slujbe sau slujbusoare, or din carciumaritul de mahala, ori din meserii mai putin usor de marturisit – toate aspira, gratie scoalelor nationale, sa-si vada copiii cat mai degraba, dupa varsta majoratului, in cel mai rau caz functionari; in cel mai bun, macar deputati ministeriabili, dacă nu chiar ministri…. Si, ca la cele mai absurde loterii, ai aci, nu toate iluziile sant amagite.
Asa se recrutează oligarchia care stapaneste tara romaneasca. Nu este o oligarchie macar statornică, de traditie istorica, de bravura, de obligatiuni morale, de nobilitate, ori de merite; este o oligarchie mutabila, de perpetua premeneala, accesibila oricui prin nemereala, prin loterie, prin aventura. Indrazneala multa, lipsa de orce scrupuluri, renuntare la demnitate personala, la onoarea familiei, infamie chiar, daca trebue, si putintel noroc – si cariera stralucita e gata. Asa se face concurenta; asa se parvine; asa se intra in rangurile nobiliare ale oligarchiei romane. Astfel dar, nuciun salt social dela o generatie la alta, oricat de enorm, nu este exclus.”
Aşa cum ştiţi este vorba de presa anului 1907 mai precis “1907 din primavara pana-n toamna” de Ion Luca Caragiale. Cred că din multe punte de vedere nu am ce să completez. E chiar o realitate şi o istorie din care ar trebui să învăţăm. Şi fiindcă istoria se repetă o să redau pe scurt ce s-a întâmplat:
- În 1918, Spiru Haret, dorea ca prin învăţământ să îi ridice pe ţărani. La sat, învăţătorul nu este doar cel care învaţă copiii să scrie şi să citească, el trebuie să educe continuu, învăţătorul trebuia să educe şi pe ţăranul adult, să îi ofere cunoştinţe aritmetice, în ideea că învăţând să socotească nu mai putea fi înşelat de arendaş, învăţând să citească va cunoaşte şi textul învoielilor agricole.
- În perioada interbelică, cel care a continuat politica lui Spiru Haret a fost Constantin Angelescu, un chirurg renumit, cu studii strălucite şi o practică deosebită la Paris, numit de contemporani „doctorul cărămidă“, pentru că pe timpul lui s-au construit foarte multe şcoli, peste 7.000. El a fost ministrul Instrucţiunii Publice în toate guvernele liberale din perioada interbelică, ceea ce denotă o anumită coerenţă a demersului guvernamental. Printre direcţiile acestui demers era o preocupare de a ridica învăţământul în limba română. Astfel dascălii aveau şi alte obligaţii decât cele care ţineau strict de natura profesională, trebuiau să organizeze diverse manifestări cu caracter românesc, făceau ore suplimentare cu adulţii, manifestări culturale, coruri, organizau excursii în spaţiul simbolic al naţiunii, trebuiau să îi facă să se simtă români pe cei care se simţeau deznaţionalizaţi, la sfârşitul secolului al XIX-lea.
- Prima lege a învăţământului care s-a adoptat în perioada interbelică a fost cea a învăţământului primar, în 1924. Această lege a venit din experienţa istorică, educaţională, dar şi de altă natură a diverselor provincii. Pentru realizarea acestui învăţământ unitar s-a dat prima lege a învăţământului care păstra unele caracteristici din perioada anterioară, precum obligativitatea, gratuitatea. Erau prevăzute chiar şi amenzi, prin lege, pentru părinţii care nu lăsau copiii să meargă la şcoală. Şcoala primară era de şapte ani. Pentru cei care după patru ani nu urmau cursurile şcolii mai departe, era prevăzută o perioadă de trei ani pentru cursuri practice, astfel că un copil era şcolarizat obligatoriu şapte ani. Şcolile trebuiau să aibă grădini, să poată asigura practica elevilor, cursurile în cei trei ani erau orientate spre meserii, spre activităţi practice cu specific tradiţional. Susţinerea acestor şcoli cădea de multe ori pe seama comunelor care trebuiau să asigure anumite dotări, bibliotecă etc“,.
- Ministrul Constantin Angelescu dorea să ridice foarte multe şcoli, era şi o politică «heirupistă», unele rămâneau neterminate, însă multe din şcolile ridicate de acesta au rămas ca un model simplu, practic. A pune pe seama comunelor dotarea şcolilor era o problemă, pentru că majoritatea comunităţilor erau sărace. Abandonul şcolar în acea perioadă era unul foarte ridicat, până la 8-10%. Gradul de şcolarizare era unul redus iar şcoala primară nu a reuşit să înlăture problema analfabetismului, promovabilitatea era şi ea redusă, în jur de 62%, aproape 30% fiind repetenţi.
- Statisticile din perioada interbelică arată că numărul copiilor de la ţară care continuau studiile la oraş, după învăţământul de patru ani din satul natal, era foarte mic, de 1%. Între 1921-1932 doar 5,4% dintre elevii înscrişi în şcolile rurale au trecut în învăţământul secundar, 2,5% în licee, 1,2 în şcoli normale, 0,3 în seminarii, restul în şcoli profesionale.
- Bugetul Educaţiei era de 12%, iar în anumite perioade urca la 16%, dar acest procent era net inferior unor state învecinate. În momentul interbelic, investiţia în Educaţie era o chestiune esenţială. Naţiunile doreau să îşi construiască anumite identităţi, iar şcoala este un instrument de construcţie a naţiunii. România a preluat formele occidentale şi a încercat să le adapteze situaţiei concrete prin crearea fondului. Şcoala trebuia să formeze elitele administrative pe care Statul le considera necesare. Era un învăţământ centralizat, nefiind acceptate particularismele sau învăţământul descentralizat. Deşi în mod oficial era descentralizat, fiind lăsat din punct de vedere financiar în seama comunelor, în mod real el era centralizat, sub raportul programelor, al supravegherii procesului educaţional.
- După ce a fost creat cadrul legal al învăţământului primar, următoarea treaptă de învăţământ era cel secundar, iar o lege de unificare a acestuia a fost dată în 1928, tot în timpul ministrului C. Angelescu. Au fost şi intervenţii anterioare; în 1925 a fost reintrodus Bacalaureatul.
- Profesorul era foarte respectat în perioada interbelică, acest fapt fiind reflectat şi în salarii. De altfel, un profesor bun putea să predea atât la liceu, cât şi la facultate.
- Erau şi profesori de liceu care erau de o calitate incredibil de ridicată, cu doctorate în străinătate. Erau mulţi profesori preuniversitari care erau parlamentari, care accedeau la funcţii publice. Salarizarea profesorilor era una destul de bună. A fi profesor la un liceu însemna ceva; un profesor câştiga în jur de 8.000 de lei pe lună, în timp ce un mecanic câştiga 2.500. Un profesor universitar titular ajungea să câştige şi 26.000; atât câştiga şi un prim-ministru. Pe vremea aceea, era foarte bine să fii profesor, aveai o poziţie socială recunoscută, erai o persoană respectată. Un învăţător câştiga cam 4.000-5.000 de lei.
Unde a ajuns de atunci şi până nu demult şcoala romanească ştim cu toţii. Aşa că onorată clasă politică, puteţi lua şi elemente de descentralizare şi elemente de salarizare şi elemente de legi ale educaţie. Nu încercaţi să inventaţi apa caldă. Nu e nimic nou sub soare. Poate doar dorinţa dumneavoastră de a bulversa naţiunea română. Sau poate dorinţa de a avea un învăţământ slab, un popor slab educat pentru a putea fi manipulat mai uşor de către vremelnicii vremii.
A mai ramas legea pensiilor de care las clasa politică actuală să se ocupe. Sunt cei mai interesaşi şi poate aşa se pensionează mai repede. Poate, poate …

O noua “solutie” gasita nu stiu pe unde de catre doamna ministru, pentru reformarea sistemului de invatamant.
Anume “Elevii ar putea merge din nou la şcoală şase zile, ca înainte de 1989. Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a propus în Comisia senatorială pentru învăţământ ca orele de sport să fie ţinute sâmbăta sau duminica. Ea a precizat, însă, că aplicarea acestei soluţii rămâne la latitudinea profesorilor şi a conducerii şcolilor.
ma si intreb decand nu a fost prin scoala doamna ministru si daca aceasta idee este plecata de la dansa sau de la un “anumit consilier”.
Poate nu stie ca inca la nivelul sistemului de invatamant OLIMPIADA NATIONALA A SPORTULUI SCOLAR(ONSS), LA DIFERITE DISCIPLINE SE DESFASOARA SAMBATA .
Totodata sunt unitati unde se desfasoara orele extrauriculare si uneori alte activitati sportive, BENEVOL , de catre profesorii de educatie fizica tot sambata.
Vreau sa nu uitam de Codul muncii care prevede ca sambata si duminica se plateste dublu si nici de faptul ca, practic nu vin la scoala numai profii de sport. Buget avem rectificat negativ insa “solutii salvatoare” gasim. MAine poate nme trezim ca orele de religie le facem dumincica sau te miri mai ce
Nu pot sa remarc decat un singur lucru. Ori doaman ministru are o problema cu sportul din Romania ori e nostalgica dupa perioada dinainte de 1989.
Oricare ar fi motivul ii sugerez ceva: E nevoie de reforma in sistem si de asta e nevoie de resursa financiara si umana; iar aceasta reforma nu se poate face prin masuri sporadice si nefundamentate ci in ansamblu ei pornind de la un cap si ajungand acolo unde dorim sa fie invatamantul romanesc.
Sper totusi ca dupa Sarbatorile de Paste sa invie un nou sistem de invatamant iar masurile care vor fi luate nu vor bulversa sistemul asa cum se intampla de vreo 3,4 luni incoace.
Numai de bine.

Acesta este sentimentul pe care il am azi. De ce?
Pentru ca vad cat de indiferenti sunt cei care conduc vremelnic sistemul de invatamant romanesc. Il conduc e prea mult spus pentru ceea ce fac. Il fac si mai scarbos, privit de sus in jos.
Ce ma indeamna la acest sentiment?
In primul rand cresterile salariale amanate de atatea luni si in al doilea rand amanarea nejustificata a ordonantei de modificare a Statutului Personalului Didactic.
Daca in primul caz era nevoie de buget mai mare ( desi daca s-ar acorda 6% din PIB, oricat de batut de criza este acest PIB, ar fi sufiicienta sursa de finantare) in cadrul celui de al doilea nu este nevoie decat de bunavointa.
Era un lucru care mai armoniza cat de cat sistemul, si asa batut de soarta.
Dar tratarea situatie este facuta in doi peri.
Interesul este nul. Lamentare, cat inacape.
De aici scarba cu care inchei ziua de azi.
Nu mai am nicio incredere ( desi pana azi era inca putina farama) in actuala conducere a MECI-ului.
Se vede un singur lucur, ii intereseaza orice, dar ORICE ce nu are legatura cu invatamantul. Decat cu castigarea capitalului politic.
Oare de ce suntem condamnati, noi romani, la inca un moment de batere a pasului pe loc.
Daca sintetizez cele 4 -5 luni care au trecut, cu noul minister, nu am identicicat nici un lucru, dar absolut nici un lucru bun facut de catre ei.
SI atunci?
De ce sa ma mir ca imi e scarba.
Scarba de neexplicat.
Dar, fiind putine momente pana la Sarbatorile de Paste, cred ca ar trebui sa inchei cu speranta, ca aceste sarbatori o sa ii lumineze pe cei care ar trebui sa fie luminati demult.
Sa auzim numai de bine si sa ne vedem sanatosi si plini de sperante dupa aceste sarbatori.
Sarbatori fericite

O primavara norocoasa pentru toate doamnele si domnisoarele.
Tot binele din lume si mult, mult NOROC

De ce?
Pentru ca este vital pentru aplicarea Legii 221.
Deocamdata astept si eu repartitia pe partide si cautand pe net am gasit aici

Biroul Electoral Central a anunţat numărul oficial de mandate obţinut de partide după numărarea voturilor. Astfel, PD-L obţine cu trei mandate mai mult decât PSD-PC, în ciuda faptului că alianţa obţinuse un scor mai bun în procente. PD-L are cu un mandat mai mult la Camera Deputaţilor şi cu două mai mult la Senat. La Camera Deputaţilor, numărul de mandate s-a suplimentat cu unul, în loc de 315, fiind trimişi în Parlament 316 candidaţi. În acest moment, configuraţia Parlamentului arată astfel:

Camera Deputaţilor:

PD-L – 115 mandate
PSD-PC – 114 mandate
PNL – 65 mandate
UDMR – 22 mandate
Minorităţi – 18 mandate

Senat

PD-L – 51 mandate
PSD-PC – 49 mandate
PNL – 28 mandate
UDMR – 9 mandate

Cine va face Guvernul???

Inteligenta fara dragoste, te face pervers.
Justitia fara dragoste, te face implacabil.
Diplomatia fara dragoste, te face ipocrit.
Succesul fara dragoste, te face arogant.
Bogatia fara dragoste, te face avar.
Supunerea fara dragoste, te face servil.
Saracia fara dragoste, te face orgolios.
Frumusetea fara dragoste, te face ridicol.
Autoritatea fara dragoste, te face tiran.
Munca fara dragoste, te face sclav.
Simplitatea fara dragoste, isi pierde valoarea.
Vorbele fara dragoste, te fac introvertit.
Legea fara dragoste, te supune.
Politica fara dragoste, te face egoist.
Credinta fara dragoste, te face fanatic.
Crucea fara dragoste, reprezinta tortura.
VIATA FARA DRAGOSTE…ISI PIERDE SENSUL.

Scriu aceste randuri in perioada in care institutia din care fac parte, Federatia Sindicatelor Libere din Invatamant, elaboreaza STRATEGIA privind Educatia, material ce va sta la baza discutiei privind Pactul pentru Educatie. E perioada de vacanta la nivelul unitatilor de invatamant insa aici, la sindicat, se munceste intens: sute de pagini de studiu, zeci de pagini de analiza si sinteze, argumente si contrargumente, toate pentru a finaliza un material de calitate, asa cum sunt toate materialele realizate de o organizatie serioasa.

Organizatiile ocupa un loc important in vietile noastre – cunoasteti chinurile care insotesc munca in cadrul lor. Stiti ce inseamna stresul, epuizarea, oboseala si v-ati simtit, rand pe rand, aproape de a va prabusi in scepticism. Stiti cat de greu este sa-ti pastrezi speranta vie, in conditiile in care te confrunti cu frustari zilnice. Stiti ce inseamna sa aveti intentii clare, constructive, dar sa va simtiti limitat de felul in care functioneaza mediul. Sesizati acele “sanse de a invata”, ce vin odata cu incercarea de a pune lucrurile in miscare, si uneori simtiti ca ati invatat destul – ca este randul altcuiva.

Pe de alta parte, stiti de cata energie este nevoie pentru a intra din nou in aceasta actiune si va simtiti tentanti sa va conservati fortele si sa va protejati. Suntem insa obligati sa continuam, sa inaintam pe calea sperantei, a provocarii, a oportunitatilor si a invatarii, chiar din punctul in care va aflati acum, dintr-o pozitie fara prea multa putere.

Munca este extrem de importanta, indiferent daca lucrati acasa sau calatoriti cu un computer portabil, o lesa electronica ce va leaga de birou, daca va duceti in fiecare zi in acelasi spatiu minuscul ca sa faceti exact acelasi lucru sau daca prestati mai multe ore pe saptamana in folosul comunitatii. Munca pe care o depuneti va ofera posibilitatea de a realiza ceva minunat pentru dumneavoastra insiva, pentru oamenii cu care lucrati, pentru organizatia in care activati si chiar pentru comunitate. Prin munca pe care o depuneti aveti sansa sa dati un sens vietii. Munca este calea elementara prin care va dezvoltati pe dumneavoastra insiva, contribuind in acelasi timp la dezvoltarea lumii in care traiti.

Directia pe care o urmati in viata este sursa puterii dumenavoastra. Oportunitatile va stau la dispozitie atunci cand intelegeti ca munca este o parte vitala a vietii. Este dificil sa va creati propriul joc al destinului, sunteti in acelasi timp proiectantul, legiuitorul, jucatorul, antrenorul, arbitrul, marcatorul, galeria, actorul si spectatorul.

Nici nu e de mirare ca, de multe ori, alegem sa jucam jocurile altora, castigand si pierzand dupa regurile facute de ei. Exista oameni care ne pot ajuta sa intelegem viata, dar nimeni nu poate juca partida vietii in locul nostru. Jucand intr-una meciurile altora, ajungem de obicei inapoi, la propriul joc: ce vrem sa facem cu viata noastra? Si cum ar putea sustine munca noastra aceasta viata?

Liviu Marian Pop, presedintele Sindicatului Liber din Invatamant Maramures

Sursa:http://www.citynews.ro/Maramures-Munca-sansa-si-sensul-vietii+14797

Început de an 2008 cu negocieri salariale, sfârşit de ianuarie 2008 cu Ordonanţe de Guvern care prevăd creşterile salariale din sistemul bugetar. Scandal, tensiuni, stres. Toate finalizate cu un document fără acordul sindicatelor. Urmează alte serii de acţiuni atât în instanţă cât şi, tot ce e posibil, în stradă. Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ continuă acţiunile specific sindicale pentru respectarea legii, mai ales a drepturilor de natură salarială.
Nu vreau însă să mă refer la multitudinea de anomalii a grilei de salarizare din sistemul de învăţământ, ci doar la ceea ce am constat răsfoind mai în detaliu aceste ordonanţe mai ales din punct de vedere a studiilor.
Astfel, potrivit O.G. nr. 10/2008 care intră în vigoare, începând cu 1 ianuarie 2008 privind nivelul salariilor de bază şi al altor drepturi ale personalului bugetar valoarea salariului pentru referent, inspector, inginer, economist, consilier juridic debutant cu studii superioare prevăzut la capitolul “Funcţii de execuţie din alte unităţi bugetare de subordonare centrală,… şi din unităţile de învăţământ” la 523 lei, iar pentru muncitor necalificat minim 510 lei, maxim 520 lei.
Făcând o diferenţă între salariile unui muncitor necalificat şi a unui angajat debutant cu studii superioare, la data de 1 ianuarie 2008, angajatul cu studii superioare are un salariu mai mare cu 3 (trei) lei. Da, stimaţi colegi, aţi calculat şi citit bine: 3 lei. Fără replică. Doar atât se pare că valorează pentru Guvernul Romaniei studiile superioare şi specializarea. CINCI ani de facultate şi specializarea obţinută este cu TREI lei mai valoroasă decât activitatea unui muncitor necalificat (a nu se înţelege că am ceva cu această categorie).
Nu vreau să reamintesc că începând cu 1 ianuarie 2008, conform H.G. nr. 1507/2007 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, salariul de bază minim brut se stabileşte la 500 lei lunar pentru un program complet de lucru. Prin urmare, dacă pentru personalul necalificat se respectă prevederile H.G. nr. 1507/2007, pentru angajaţii cu studii superioare salariul este sub cel garantat în plată. Dacă mai adăugăm şi studiile ramânem cred că fără cuvinte.
Se ştie că FSLÎ este prima federaţie care a câştigat în instanţă procesul cu privire la respectarea salariului minim garantat, însă situaţia în sine este strigătoare la cer. Să nu ne mirăm că în instituţiile statului este o acută lipsă de personal specializat şi profesionalizat, însă o asemenea politică salarială nu duce decât la o scădere a calităţii personalului angajat în aceste instituţii.
Cred că este momentul ca toţi cei care reprezintă mişcarea sindicală din instituţiile bugetare să facă front comun şi să oblige clasa politică să adopte legea salarizării în sistemul bugetar cât mai repede posibil. Sunt convins că numai aşa se pot rezolva şi problemele din sistemul de învăţământ pe care le voi puncta şi analiza cu alte ocazii.

Spuneam de nenumărate ori că în sistemul bugetar se produc discriminări. Între învăţământ şi justiţie, între sănătate şi administraţie, între magistraţi şi parlamentari, şi asocierea poate continua. În cadrul sistemului de învăţământ avem suficiente exemple de majorări doar pentru o categorie de personal (didactic, didactic auxiliar sau nedidactic). Ne luptăm de ani de zile să introducem cât mai multe funcţii nedidactice în categoria didacticului auxiliar, să reuşim să armonizăm salarizarea în sistemul de învăţământ pe criteriul real al studiilor, performanţei şi perfecţionării. Am obţinut în urma grevei din 2005 promisiunea câ până în aprilie 2006 se va definitiva proiectul legii salarizării în vederea armonizării salarizării în sistemul bugetar. Nimic nu s-a concretizat încă din păcate, fapt pentru care problemele persistă în sistem şi chiar se acutizează.
Nu credeam că sfârşitul de an 2007 ne va aduce în faţa unei noi discriminări. Şi de data aceasta în interiorul sistemului. Este vorba despre Legea 193 privind acordarea tichetelor cadou. O dată cu parafarea în comisiile paritare a evenimentelor şi sumelor care trebuie acordate a început tichetiada. Am făcut adrese către primarii şi consilii locale, discuţii cu primarii şi cu consilierii locali, lobby local şi judeţean. Rezultate au apărut ici colo, însă situaţia, deocamdată, nu este rezolvată.
Faptul că în textul legii verbul prezent este “pot” a lăsat la latitudinea aleşilor locali acordarea acestora. De aici a apărut discriminarea. Pentru luna decembrie se puteau acorda 14 tichete. Atitudinea primăriilor am prezentat-o la momentul respectiv.
Ceea ce putem spune cu siguranţă e că în acest moment avem o dublă discriminare din acest punct de vedere. Pe de o parte primării care o să îşi permită acordarea tuturor tichetelor şi primării care nici nu vor dori să audă de aşa ceva. Iar pe de altă parte instituţiile subordonate consiliului judeţean şi inspectoratului şcolar care au altă linie de finanţare.
Putem spune că deja în bugetul MECT au fost prinse sume pentru acordarea tichetelor aferente celor 9 evenimente, că sunt primării care au în bugetul local cuprinse sumele necesare, însă discriminarea continuă.
Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ a cerut ca revendicare atât la mitingul din decembrie 2007 cât şi la întâlnirea din ianuarie 2008 ca revendicare includerea acestor sume în bugetul central. Asta ar rezolva în parte această problemă.
Până la obţinerea acestei revendicari nu ne rămâne decât speranţa că la nivel judeţean cât mai multe consilii locale vor găsi sumele pentru acordarea acestor tichete. Dacă nu SLÎ MM, consecvent în apărarea drepturilor membrilor de sindicat, va uza de toate formele de luptă sindicală pentru obţinerea tichetelor cadou.